Persoane interesate

luni, 6 mai 2019

Parada Junilor Brasoveni



     

           In săptămâna de după Paste în Brașov începe sărbătoarea reînnoirii , susținuta an de an de către Junii Brașovului, grupuri de tineri cu funcție ceremoniala, îndeplinind ritualuri de fertilitate și de inițiere a flăcăilor, de trecere dintr-o categorie de vârstă în alta.
          Ultima zi din Săptămâna Luminată este încărcata de tradiții și obiceiuri, aceasta poartă numele de Duminica Tomii , reprezentând momentul în care Isus se arată Apostolilor, printre care și Toma, cel care nu credea în învierea Lui.


          Este un moment de celebrarea a primăverii, reînnoirea naturii și începerea vieții noi, grupuri de tineri defilează pe străzile Brașovului. Cel mai vechi document înregistrat în care se menționează această procesiune este din 26 martie 1728, dar se presupune că această sărbătoare a existat deja în antichitate.
          Pe o perioada de 10 zile Junii efectueză o serie de ritualuri cum ar fi ,, Ieșitul cu surla ‘’- tineri sau aspiranți la statut de June sunt însoțiți de muzicanți și ‘’surlasi’’ la troița de pe Coasta Prundului, unde se încinge o hora neîncheiata și se arunca cu buzduganul , se considera ca are loc ritual de purificare a spațiului și de izgonire a forțelor malefice ale anului trecut.


          Un alt ritual ar fi ‘’Aruncatu-n ţol” , Junii Tineri fiind aruncați spre cer cu ajutorul unei cergi. Sunt aruncați în țol toți junii care alcătuiesc grupul Junilor Tineri , fiind un ritualul vechi de confirmare și de inițiere în ceata de feciori.
        ‘’Stropitul fetelor și mersul după ouă roşii’’ -în prima zi de Paște, tinerii se adună în Piața Prundului, unde după ce vor cânta Troparul Învierii la Crucea lui Ilie Birţ se vor prinde în tradițională horă a junilor. Dupa aceea se despart în grupuri conduse de armași și vătaf și în frunte cu muzicanții, anume tocmiți pentru aceasta zi, Junii tineri vor colinda cartierul oprindu-se la toate crucile la care trebuie să cânte Troparul Învierii și vor intra în toate casele cu fete nemăritate în care au fost invitați. Gazdele îi vor trata cu o gustare și le vor da ouă roșii și cozonac, iar Junii tineri vor stropi cu parfum fetele după cum este datina în Schei.


          Și ajungem la ultimul ritual din Duminica Tomii cel mai cunoscut eveniment tradițional al Junilor sub numele de „Ziua de călări” sau „Coborârea în Cetate” . În jurul orei 11 șapte grupuri de juni se îndreaptă spre Piața Prundului din fața Bisericii Sf,Nicolae. Grupurile se încolonează în ordine bine stabilita și devenita intre timp tradiționala : Junii Tineri, urmați de Junii Bătrâni, Curcani, Dorobanți, Brașovecheni, Roșiori și Albiori. Coloana este deschisă de fanfară. Fiecare grup are în frunte vătaful, urmat de stegar, încadrat de cei doi armași.


        Junii Tineri  reprezintă vechea ceată a feciorilor, adevărați întemeietori ai obiceiului, fiind prezenți pe tot parcursul anului în ritualurile junilor și compuși din tineri necăsătoriți.
        Junii Bătrâni au ca membri, bărbați căsătoriți din zona „Pe Tocile”. In trecut oamenii căsătoriți însoțeau alaiul așezându-se în urma grupurilor de Juni Tineri, iar ca grup sub numele de Juni Bătrâni s-au construit după anul 1877.
        Junii Curcani sunt formații din rândul bărbaților căsătoriți care locuiau „Pe Coastă” în anul 1879. Numele de „Curcani” este ca o apartenenta sufleteasca la războiul pentru Independenta din 1877.
       Junii Dorobanți s-au desprins din formațiunea Junilor Curcani în anul 1879. În rândurile lor sunt recrutați juni căsătoriți de pe străzile aparținătoare zonei Curcanilor , Pajiștei , Valea Tei, Valea Morilor și Prund.
       Junii Brașovecheni constituit din rândul bărbaților din Scheii Brașovului în anul 1922.
       Junii Roșiori sunt bărbați căsătoriți proveniți din zona nord-vestică a Șchieului numită de localnici Alcova
       Junii Albiori constituiți din bărbați care făceau parte breslele măcelarilor și negustorilor din Scheii Brașovului .


      Pe parcursul defilării, junii invita locuitorii Brașovului să-i însoțească „la Pietri” ca să petreacă în natura alături de ei.

        Odată ajunși la Pietrele lui Solomon, într-un splendid amfiteatru natural, junii se răspândesc pe platouri la locurile amenajate din moși strămoși, la mesele lor. Fiecare ceata de juni are locul ei organizat cu mese și cu muzicanți asa ca iți este foarte greu sa te împarți la care sa mergi pentru a petrece.
         Petrecerea începe prin ieșirea la horă și aruncarea buzduganului,de toți membri grupului pe melodia cunoscută ca „Hora junilor”. Urmează și alte jocuri: sârbă, brâul, breaza, bătuta fiind invitați toți participanții la serbarea câmpeneasca. La încheierea manifestării, grupurile de juni se încolonează în aceiași ordinea și se îndreaptă spre Piața Prundului unde fiecare grup cântă pentru ultima dată „Hristos a înviat” .




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu