Am înteles la un moment dat ca situația creată de covid
nu se v-a schimba prea curând , așa că am hotarât să petrecem un weekend în
mijlocul naturii, cu câteva vreascuri de foc , înconjurați de pădure si cu o
priveliștea la râul ce curge zgomotos- nici nu-ți trebuie mai mult în viața.
Am
ales să vedem muntii Iezer și așa am decoperit pe valea râului Târgușor , pe
lângă Cabana Voina , un loc miunat de
campat.
Dimineața la ora șapte ne mulțumim cu o cafea pe fugă și
pornim la drum. Localitățile se scurg una după alta și din fuga mașini , zăresc
Mânăstirea Negru Voda , cocoțată pe un vârf de stânca , trecem pe lângă Nămăiești
și cam în doua ore de la plecare străbatem localitatea Lerești. Drumul până la
Cabana Voina este superb , la un moment dat ți se deschide in față priveliștea
către Barajul Râușor iar pe mal printre crengile brazilor se pot zări câțiva
pescari temerari.
După o curbă , intr-un luminiș apare Cabana Voina, vizavi de
ea un camping de rulote full, așa ca mergem mai departe si pâna în Pensiunea
Ursulețul găsim si noi loc de campare.
Era
un miros amestecat de brad.... de iarba cu rouă , încă se simțea răcoarea
dimineți , în douăzeci de minute ne-am instalat cortul , am mâncat ceva pe fugă
,ne-am echipat și am pleca în traseu.
Ne-am propus să vedem refugiul si lacul Iezer. Traseul
incepe cu un mic urcuș pe Valea Bătrîna până în punctul unde pârâul Iezer sa
varsă în râul Bătrâna. Găsim indicatorul- Lacul Iezer patru ore, cam opt
kilometri- tecem peste un dig de beton si continuam să urcam pe un drumul forestier,
și pe masură ce înaintam se transformă în potecă, care continuă când prin albie
, când pe malul opus.
Traversăm firul
Iezerului pe malul drep peste un podeț de lemn și continuăm urcușul pe o pantă
foarte înclinată prin pădurea Muntelui Cățunu.
Lăsăm în urmă pădurea ,și poteca ne conduce în zona de
jnepeniș, numit de turiști ,,La Jepi”, este zona situată pe prima terasă
glaciară.
Urcușul este abrupt , aproape de firul apei chiar prin albie la un
moment dat.Trecem pe malul nordic peste un podeț de brad proaspăt
construit,înca se mai simțea mirosul de brad proaspăt tăiat.Am întâlnit doi salvamontiști care coborau muntele cu o drujbă în mâna ,cuățând poteca de crengile incomode .
Am ajuns în
golul alpin situat pe cea de a doua treapta a terasei glaciare , urcusul începe
să devină și mai pieptiș.Privesc în sus spre refugiu , și vad muntele colorat în
mov, o fâsie de nor se lipește parcă de albastru cerului , o priveliște dureros
de frumoasă. Urcăm și urcăm , aveam impresia ca o mâna nevăzută tot mută
refugiul mai sus ....tot mai sus , mă duce gândul la traseul din Muntele Olimp
catre refugiul Spilios Agapitos. Ajungem
la refugiu , se simte mirosul de rododendron , la câțiva metri mai la sud zărim
lacul Iezer amețitor de limpede.
Facem popas pe platoul din fața refugiului , privim în
departare spre locul de unde venim , in zare se conturează silueta Munților
Pietrei Craiului și un pic mai departe se zăresc Bucegi.
Ne-am întors pe același traseu , oboseala începuse sa se
instaleze, am revenit la cort , la un foc de lemne si o bere. Noaptea a
trecut pe nesimțite, nici nu am știut
cand s-a făcut dimineața, pe la patru am auzit vecinii ca faceau focul, cred ca
navalise frigul peste ei.
Concluzie – nici nu avem nevoie de mai mult în viața , nu
cumva fericirea înseamnă să ai parte de
liniste un pic de spațiu în natură și chiar un pic de sigurătate ... lucruri
care ne lipsesc la oraș. Atât timp cât există muntele , pădurile și apele , nu
este totul pierdut.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu